The Pantheon: The ancient building still being used after 2,000 years
Published 16th November 2020
When visitors walk into the Pantheon in Rome and encounter its colossal dome, they may experience the same theatricality as its guests nearly 2,000 years ago.
"Anyone who steps inside the Pantheon immediately feels the crushing weight of human history, but also the incredible lightness of human creativity," said John Ochsendorf, professor of architecture at MIT and former director of the American Academy in Rome.
Ancient Roman architects designed a portico for the Pantheon that referenced Greek architecture. But the building's interior is nothing the Greeks could have imagined. Credit: Marilla Sicilia/Mondadori Portfolio/Getty Images
"You come into this grand space and you look up and you see the sky or a passing cloud. And you think: 'How could they have done this nearly two millennia ago?'"
The Pantheon is the oldest building in the world that's still in use today. Since the 7th century, it has been a Roman Catholic church.
What was it used for?
Pantheon means "all gods," and though it's commonly thought the structure was a site of worship dedicated to Roman deities, its original purpose is actually unknown.
With scant mentions of it in Ancient texts, historians have been left somewhat in the dark. Though it could be a temple, Roman buildings were typically multi-purpose structures, said Lynne Lancaster, an architectural historian and humanities educator. "And so what actually went on in the Pantheon is hard to say."
The Pantheon may have been used for a variety of purposes, but historians aren't quite sure what took place inside. Credit: Pino Pacifico/REDA&CO/Universal Images Group/Getty Images
Legends say it's the very site where Rome's founder, Romulus, ascended to heaven. Others believe the Pantheon was where the Roman emperor could communicate with the gods. Whatever the case, like many Roman architectural feats, the imposing structure was a show of might, an "important symbol of imperial power," said Luca Mercuri, the Pantheon's current director.
Indeed, Roman architecture of the time embodied wealth, strength and dignity. Centuries later, Neoclassical architects would reference the Pantheon's portico and dome combination to imbue their buildings with those same values, from the US Capitol in Washington, DC., to the Somerset House in London.
How was it built?
The Pantheon was an architectural marvel of the Roman Empire.
The oculus -- Latin for "eye" -- stretches 30 feet across, opening the structure to the heavens. The sun beams through the oculus, and when it storms, the rain comes down like a waterfall into the interior.
The Pantheon's dome and oculus were a feat of engineering -- Medieval religious leaders believed the architectural achievement was evil. Credit: Andreas Solaro/AFP/Getty Images
"The oculus at the center seemed to tempt fate and leave (the Pantheon) open to the sky," said Ochsendorf. "But it also showed a mastery of geometry and construction -- that they could build domes on that scale and leave an oculus open at the center, in a way (that was) almost showing off."
During the Middle Ages, religious leaders, who were incredulous of the feat, cast doubt on the holiness of the Pantheon, believing it to be the work of the devil.
But it wasn't Satan; it was engineering.
Though white, yellow, purple and black marble was imported from around the Mediterranean, it was concrete -- a Roman invention -- that allowed architects to do away with load-bearing columns and introduce spacious domes.
Along with the entry door, the oculus is the only natural source of light in the building. Credit: Alessandra Tarantino/AP
One trick to make a large dome stable was to use progressively lighter stone in the concrete mix as it reached the top. Heavy brick could be used at the base, with spongy, light volcanic rock around the oculus.
Though the Pantheon has revealed some of its design secrets, Lancaster said she still finds magic in the details. As the day progresses, the sun flickers around the dome's interior, casting light over its sunken grid like a giant sundial.
"It's one of the few places in the world (where) you can actually watch the Earth turn."
Built around 125 A.D. by the Roman emperor Publius Aelius Hadrianus, it was actually the third iteration of the structure. The first Pantheon caught fire around 80 A.D. and was rebuilt shortly after, but it was struck by lightning and burned down again around 110 A.D. The buildings' ill fate led to rumors that the Pantheon was cursed.The facade of the completed structure riffed on ancient Greek motifs, with a portico entrance featuring a pediment -- a triangular top -- and two rows of Corinthian columns. The interior was sweeping and airy, capped by a dome that to this day -- is still the largest unsupported concrete dome in the world.
Timgad ou Thamugadi (colonie Marciana Traiana Thamugadi en latin), surnommée la « Pompéi de l'Afrique du Nord »1 est une cité antique située sur le territoire de la commune éponyme de Timgad, dans la wilaya de Batna dans la région des Aurès, au Nord-Est de l'Algérie.
Elle fut fondée par l'empereur romain Trajan en 100 et dotée du statut de colonie. Il s'agit de la dernière « déduction de colonie » en Afrique romaine, c'est-à-dire d'une colonie essentiellement peuplée de citoyens romains (souvent d'ailleurs d'anciens soldats romains). Bâtie avec ses temples, ses thermes, son forum et son théâtre, la ville, initialement d'une superficie de 12 hectares, finit par en occuper plus de 90. Au vu de son excellent état de conservation et du fait qu'on la considérait comme typique d'une ville romaine, Timgad a été classée au patrimoine mondial de l'humanité par l'UNESCO en 1982. La conservation du site soulève cependant un certain nombre de problèmes.
Timgad - Povestea unei ”mici Rome” de la marginea Saharei, orașul din Algeria fondat de împăratul Traian
Cu doar câțiva ani înainte de cucerirea Daciei, împăratul Traian a ordonat construcția unui oraș în nordul Africii, oraș care se găsește în Algeria de azi și din care s-au păstrat multe lucruri. În articol puteți citi despre viața din prosperul oraș Timgad, despre cum a ajuns să fie părăsit și acoperit de nisip și puteți vedea cum arată locul. Peste 1.000 de ani mai târziu, doi europeni au redescoperit ruinele și foarte puțini i-au crezut când le-au povestit ce loc uimitor au găsit la marginea Saharei.
Africa romană - Și distrugeri, dar și construcții magnifice
Timgad găzduiește printre cele mai frumoase ruine ale unui oraș roman de oriunde din lume. Se numea Thamugadi acum două milenii și se află în nord-estul Algeriei, pe un platou înalt la nord de munții Aurès. A fost fondat ”ex nihilo” (de la zero) în anul 100 la porunca împăratului Traian și primii locuitori au fost soldați ieșiți la pensie din Legiunea a treia Augusta. Orașul avea să crească, s-au construit băi publice, un templu, un teatru, forumul, o bibliotecă, piețe și fântâni, iar pe la anul 250 orașul avea cam 15.000 de locuitori, deloc puțin pentru acele vremuri și pentru Africa de Nord din secolul III.
Legiunea a staționat în Lambaesis, nu departe de Timgad, iar cei care au făcut 25 de ani de serviciu militar în slujba Romei erau recompensați prin acordarea cetățeniei (și copiii lor o primeau) și prin șansa de a locui într-un oraș nou și elegant pentru a-și petrece anii de ”pensie” cât mai plăcut. Orașul a crescut și datorită berberilor care au primit cetățenie romană.
Strada principală din Timgad
Romanii și-au început incursiunea în nordul Africii printr-o distrugere totală a orașului Cartagina (Tunisia de azi) în anul 146 î e en, după ce Imperiul se luptase de mai multe ori cu armatele nord-africane, celebre fiind bătăliile contra lui Hannibal.
Roma îi alungase pe cartaginezi din Sicilia în anul 241 î e n, apoi în 218 s-a luptat din nou cu ei când abilul Hannibal a atacat Roma de pe uscat, venind dinspre Spania. Hannibal nu a putut cuceri Roma, fiind silit să se retragă. Cartagina a fost cucerită în anul 202 î e n, dar lovitura finală a venit 56 de ani mai târziu când orașul a fost incendiat de trupele lui Scipio Aemilianus, zis și ”Africanul”. Legenda spune că cenușa a fost arată și acoperită cu sare, ca niciodată să nu mai poată crește nimic acolo.
Timgad, reconstituire pe computer
Romanii au construit însă o mulțime de orașe în zone care astăzi sunt în țări precum Tunisia, Algeria, Libia sau Maroc. Câteva locuri sunt extrem de frumoase, cum ar fi amfiteatrul roman din El Djem (Tunisia) orașul Djemila (Algeria), Leptis Magna (Libia) sau Volubilis (Maroc).
Timgad - Micul Pompei saharian
Timgad este un loc excepțional prin faptul că s-a păstrat mult din orașul roman, iar de-a lungul ultimului secol a fost supranumit ”Pompeiul nord-african” sau ”Roma Algeriei”. Este un loc special și prin modul în care a fost descoperit, după ce mai bine de un mileniu a fost ascuns de nisipurile sahariene.
Traian a numit orașul ”Colonia Marciana Trajana Thamurga,” în onoarea mamei sale Marcia.Timgad avea un plan ortogonal, tipic pentru orașele romane. Străzile sunt rectilinii și se întretaie în unghi drept, planul rigid fiind inspirat de taberele militare, iar casele obișnuite erau de dimensiuni identice.
Thamugadi nu avea multe temple, avea însă foarte multe băi publice (terme) care erau decorate cu mozaicuri superbe din care foarte multe s-au păstrat.
Arcul lui Traian (foto Leonid Andronov
Cea mai elegantă structură care este în picioare este ”Arcul lui Traian” care a fost construit după anul 200 când orașul se întinsese mult, iar arcul a înlocuit una dintre porțile originale. Se crede că arcul a fost construit pe timpul lui Septimius Severus, unul dintre puținii împărați romani născuți în Africa (la Leptis Magna, Libia de azi).
Foto Witr, Dreamstime.com
Orașul a fost creat pentru a proteja o mică parte din granița de sud a imperiului și primii săi locuitori au fost soldați care-și încheiau activitatea în legiunea staționată în zonă. Orașul a crescut la început datorită acestor soldați și o dată la doi ani se mutau câteva sute de oameni. Orașul a prosperat fiindcă era într-o zonă agricolă importantă, iar Legiunea a treia Augusta păzea grânele și asigura transportul lor în siguranță către nord. Locuitorii au primit cetățenia romană, indiferent dacă era vorba de soldați (născuți în diverse locuri din imperiu) sau de localnici.
Un rai al băilor publice
Orașul avea un număr mare de băi publice, 14, cea nordică fiind cea mai mare, cu 40 de camere. La termele romane, prima mare încăpere se numea frigidarium, era rectangulară și ocupată aproape în întregime de o piscină cu apă rece. Apoi urma tepidarium, care era sala de trecere din cea cu piscina de apă rece spre cea cu băile de aburi, numită calidarium (care avea și o cupolă). Existau la băi multe încăperi: vestibule, săli pentru exerciții artistice, un fel de saune, săli pentru școlile de gimnastică, dar și depozite de uleiuri și parfumuri.
Instalațiile de alimentare cu apă erau extrem de moderne pentru vremea aceea și toate dovezile arată că în Timgad se ducea o viață bună, prosperă.
Lângă marile băi nordice din Timgad se găsesc ruinele unei vile foarte mari al cărui proprietar avea propriile terme, iar în ”camera fierbinte” avea un mozaic superb care s-a păstrat. De fapt, arheologii au scos la iveală peste 200 de mozaicuri din oraș, deloc puține.
Forumul din Timgad avea coloane corintice de calcar, statui, un templu, clădiri administrative, magazine și, mai târziu, o mare bazilică. Pe trepte s-a descoperit o inscripție care spune ”Venare, lavari, ludere, ridere, occ est vivere” (Vânează, îmbăiază-te, distrează-te și râzi, asta înseamnă viață).
Lângă magazine se aflau și toaletele publice, s-au păstrat 24 de latrine despărțite de un fel de separatoare pe care erau delfini sculptați. S-au păstrat și ruinele bibliotecii, dar și ale teatrului ce putea primi 3.500 de spectatori.
Declinul și redescoperirea
Și Timgad a resimțit declinul general al Imperiului, în secolul V a fost devastat de vandali, iar în anul 535 generalul bizantin Solomon a găsit orașul gol când a venit să-l ocupe după un război cu vandalii. După câteva zeci de ani orașul a renăscut parțial pentru scurt timp, fiind repopulat de creștinii care au folosit pentru construcții părți din fostele case construite de romani, însă berberii i-au dat lovitura finală în secolul VI și orașul a fost acoperit de nisipuri timp de un mileniu.
Timgad a fost redescoperit în decembrie 1765 de James Bruce, un nobil scoțian care era consul al Imperiului Britanic în Alger și de italianul Luigi Balugani (un artist din Florența). ”A fost in oraș mic, dar plin de clădiri elegante”, scria el în jurnalul de călătorie. A doua zi urma să dezgroape din nisip (și apoi să îngroape la loc) sculpturi ce îl înfățișau pe împăratul roman Antoninus Pius.
110 ani mai târziu, la 1875, un alt consul britanic din Alger, Robert Lambert Playfair ajungea la Timgad și descria pe larg orașul, notând că a fost un loc important situat la intersecția a șase drumuri romane. Playfair a confirmat cele scrise de Bruce, care cu un secol înainte nu fusese crezut când se întorsese în țara natală și descrisese orașul de la marginea Saharei.
Teatrul, reconstiuire pe computer
În 1881 Timgad a fost ocupat de francezii care stăpâneau încă din 1834 părți din Algeria, iar în sit au făcut descoperiri interesante și arheologii din această țară. Dominația Franței în Algeria s-a încheiat printr-un război în care ambele tabere au comis atrocități și au murit undeva între 750.000 și 1,5 milioane de oameni între 1954 și 1962.
Algeria are multe sit-uri arheologice romane
Hippo Regius este celebru ca fiind locul unde a fost episcop la început de secol 5 celebrul teolog și filozof Augustin din Hippo, cunoscut cu Sfântul Augustin. El s-a născut nu departe de Hippo, în locul numit atunci Thagaste (astăzi Souk Ahras).
Djemila (care în arabă însemnă frumoasă) are printre cele mai spectaculoase ruine romane din nordul Africii. A fost fondat tot de Traian, dar cel mai frumos monument este un arc dedicat împăratului Caracala.
Tipaza
Tipaza (Tipasa) oraș situat într-un loc superb, cu plajă, pini și lângă marea albastră. În muzeu se găsește un mozaic în care sunt înfățișați prizonieri capturați în lupte. Există și un amfiteatru unde erau recreate pentru amuzament bătălii navale. Tipasa era celebtră și pentru garum, un sos de pește fermentat utilizat mult în Imperiul Roman.
Algeria nu are foarte mulți turiști, mai ales că trecutul a fost tumultuos, cu conflicte armate, luări de ostatici și atacuri în care ay murit mulți turiști. În ultimii ani țara a fost mai sigură, în special în nord, în timp ce multe țări își avertizează cetățenii să nu meargă în sudul țării la mai puțin de 400 km de granițele cu Libia, Mauritania, Niger și Mali. Algeria are 44 de milioane de locuitori și este o țară uriașă, suprafața fiind de zece ori mai mare decât a României.
Surse: Enciclopedia, Britannica, World-Archaeology.com, National Geographic, New York Times
